Dacă mergi spre Sectorul 4, pe distanța dintre stațiile de metrou Unirii și Tineretului, nimic nu ți se pare interesant, doar blocuri și iar blocuri, același București impersonal. Și totuși, undeva pe aici, s-a născut capitala, undeva pe aici se află adevăratul kilometru zero.
Cu informația aceasta și cu un GPS se ajunge pe strada Radu Vodă 33. De preferat este ca acest lucru să se facă într-o zi în care sunt slujbe la biserică, altfel curiozitatea nu va fi satisfăcută decât de un înalt gard de fier. Deasupra lui se observă o biserică mai altfel, caldă, cumva ca o îmbrățișare țintuită între blocuri standardizate – noroc ca au fost colorate între timp, altfel senzația era a unei nesfârșite câmpii. Dar orice efort făcut pentru a ajunge la această adresă merită făcut, pentru că este vorba de Biserica lui Bucur Ciobanul, punctul de la care a început să se dezvolte un oraș care, avea să devină mai târziu, capitala țării.
Cine înțelege Biserica lui Bucur, înțelege și Bucureștiul, frumos și hidos, vesel și trist, prăfuit, modern și miortic, în același timp. Un arhitect urban nu ar fi construit niciodată un oraș în plină câmpie, dar pentru o Românie, până acum vreo două secole, mai mult de 90% rurală, rădăcinile, chiar și cea a marilor orașe, sunt legate tot de sat, în cazul capitalei de oierit.
Ce destin a avut și are Biserica lui Bucur. Umbrită de Mănăstirea lui Radu Vodă, înghesuită de blocuri comuniste, situată stingher, nicicum într-un spațiu care să reprezinte centrul atenției. Să fie semnul nerecunoașterii descendenței țărănești a românului? Mare păcat, această bisericuță simbolizează măreață frumusețe printr-o dulce și caldă smerenie. Povestea, relatată atât de bine de către Ionescu Gion, spune: „Bucur ciobanul – povesteau unii cu emoţiune – păscându-şi oile, pe colinele păduroase ale Dâmboviţei, a durat aici, în malul gârlei, o bisericuţă de lemn, ca să i fie sieşi şi moştenitorilor săi un locaş de rugăciune către Bunul Dumnezeu”. Cum nu are nici un fel de racord cu Mănăstirea Negru Vodă, iar chiar Nicolae Iorga confirmă faptul că este prima construcție a capitalei, un adevăr există.
Și cum să nu-ți dorești să vezi punctul zero al capitalei țării tale care îți oferă toată căldura românească posibilă. Dacă privești biserica de la distanță, simți că te duci într-un loc sigur, fațadele sunt drepte, proporționate astfel încât să dea senzația de liniște, iar faptul că sunt vopsite în alb, creează fondul pentru orice poveste cu ciobani, fie ei răi sau buni, care mulțumind lui Dumnezeu pentru viața pe care o au, își doresc un acasă, locul în care iureșul destinului să facă o pauză. Tradiția caselor românești impune existența pridvorului, Biserica lui Bucur are cel mai primitor pridvor din toată țara. Turla nu este mare, ci simplă, dar cu o streașină largă, parcă spunând că, deși orașul se află în bătaia vânturilor de câmpie, deasupra lui veghează Dumnezeu.
Cumva destinul Bisericii lui Bucur se leagă de destinul capitalei. Indiferent de istorie a rezistat indiferent de existența unui lăcaș de cult mai mare, Mănăstirea Negru Vodă, sau de dorința lui Ceaușescu de a șterge orice urmă a unei istorii mai mari decât a lui. Bineînțeles că dorința lui de a crea cartiere comuniste, cu blocuri fără nici un fel de personalitate, în care oamenii să fie transformați în ”noul om”, fără nici un fel de dorință, inițiativă, altele decât ale ”marelui conducător”, a pus în planul de demolări și această bisericuță. Cum a scăpat rămâne un mister, legendele sunt multe. Una dintre ele spune că un arhitect ar fi ascuns-o într-un plan arhitectural mai mare și Ceaușescu nu l-a putut citi. Alta că macheta cartierului a fost atât de mică încât biserica nu era a fost observată. Cum necum, mica ei dimensiune, sinceritatea construirii ei, mulțumirea față de Dumnezeu și nu fala, au salvat-o.
În clipa în care treci de gardul care, parcă, ascunde un depozit de armament, ai senzația că ajungi acasă, în acel acasă indefinibil, locul în care simți că Dumnezeu te iubește, cerul îți este prieten și că orice drum, indiferent că este pe orizontală sau verticală, este deschis.
