La sfârșitul anilor 1800, orașul București avea o populație aproximativă de 150.000 de locuitori, fiind deja un centru important al comerțului, industriei și un important centru cultural și educațional. Regele Carol I al României încurajând dezvoltarea economică și socială a țării.
Totuși, majoritatea clădirilor din oraș erau construite din lemn, iar incendiile erau un frecvente și greu de gestionat deoarece ulițele erau întortocheate iar sursele de apă puține. În acest context, decizia construirii foișorului cu rol principal de prevenire a incendiilor a fost relativ ușoară. Cu atât mai ușoară cu cât Turnul Colței, cel care îndeplinise acest rol până nu de mult, fusese dărâmat din cauza unor avarii suferite încă de la cutremurele din 1802.
Foișorul de Foc a fost construit in 1890, ca punct de supraveghere si alarmare al pompierilor, inițial fiind gândit pentru a avea si rol de turn de apă. După finalizarea construcției însă, compania locală de apă – Uzina de Apă Grozăvești – neavând capacitate pentru a-l umple, s-a renunțat la această funcție.
Într-un un oraș cu o arhitectură predominant tradițională, unde abia începeau să apară clădiri cu influențe europene moderne, Foișorul de Foc a fost un simbol al acestei modernizări.
Turnul de 42 de metri a fost construit, după planurile arhitectului șef George Mandrea, în stilul neoromânesc – o tendință arhitecturală în România la sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX. Această tendință se concentra pe utilizarea elementelor arhitecturale specifice zonei, cum ar fi ceramicile și ornamentele tradiționale, într-un stil modernizat și adaptat nevoilor moderne.
Stilul neoromânesc a fost unul dintre principalele stiluri arhitecturale utilizate în construirea de clădiri publice, precum și a unor clădiri private în acea perioadă, prin urmare era un stil potrivit pentru construirea unui turn de observație și alarmare împotriva incendiilor. Foișorul de Foc este o expresie a acestui stil, cu elemente arhitecturale tradiționale cum ar fi acoperișul in forma de con, ferestrele arcuite și ornamentele decorative, combinate cu elemente moderne cum ar fi utilizarea cărămizilor și a metalului.
Foișorul de Foc a fost folosit de către pompieri până în 1935, când și-a pierdut rolul, întrucât in București se ridicau tot mai multe clădiri înalte, iar introducerea telefoniei făcea inutilă existența unui turn de veghe. Astfel, începând cu anul 1963, a fost transformat intr-un Muzeu al Pompierilor.
Legende legate de Foișorul de Foc
Legenda focului viu: Se spune că atunci când Foișorul de Foc a fost construit, arhitectul George Mandrea a folosit o tehnică specială pentru a da pereților turnului o nuanță roșie aprinsă. Aceasta a dus la apariția unei legende conform căreia focul arde încă în interiorul turnului și că acesta ar putea fi stins doar de un erou curajos.
Legenda iubirii: Există o poveste care spune că într-o vară fierbinte, un tânăr pompier a îndrăgit-o pe fiica unui bogat comerciant. Tânărul a fost respins de tatăl fetei, care a ordonat să fie aruncat din turn. Se spune că sufletul tânărului încă plânge în turn și că se poate auzi gemetul său în nopțile fierbinți de vară.
