Pentru cine vrea să înțeleagă mai bine cum trăiau boierii din Bucureștiul secolului 19, o plimbare pe fosta uliță Mântuleasa, aflată în zona limitrofă a centrului vechi, reprezintă cea mai bună alegere. Unele case construite de boierii acelor vremuri există și acum, trainice și cu beciuri și mai trainice, că de, românului îi place să mănânce bine.
Povestea acestei străzi ce mustește de iz boieresc începe cu văduva negustorului Manta, om avut cu livezi și case. Aici, unde la început a fost doar o mahala, dornică de petreceri și alte activități hedoniste, văduva (jupăneasa Stanca zisă Mântuleasa) irosește averea primită prin testament, însă sora răposatului soț al Mântulesei, Maria, ridică în anul 1733 o biserică în amintirea lui – aceasta rămânând până astăzi unul dintre cele mai vechi monumente ale orașului.
Dar strada nu înseamnă doar familia Manta, chiar dacă de la ea își trage numele. Înseamnă ascensiunea și decăderea diferitelor neamuri de negustori, meseriași și intelectuali. Mântuleasa a crescut încet, încet, cu stiluri arhitectonice amestecate, de fapt eclectice. Multe case luate în râs la începuturile lor, considerate a fi fost construite fără stil de proprietari bogați, azi respiră personalitate și viață.
Așa cum probabil vă puteți imagina, primii proprietari erau de toate etniile și naționalitățile, conta să știi să faci negoț și bani. La sfârșitul secolului al XIX-lea au început să apară însă și cei cu sânge albastru, în general înrudiți cu familiile fanariote domnitoare. Oricum, până la blestemul comunist, zona Mântuleasa a adunat generații întregi de familii cu aplecare de agoniseală și trai mai bun.
Povestea unei familii de armeni cuprinde toate istoriile celor care au locuit de-a lungul vremii pe Mântuleasa.
De unde și cum a ajuns primul armean în București, probabil nimeni nu știe. Nimeni nu știe nici de unde a avut bani cel care și-a cumpărat teren în mahalaua Manta unde și-a zidit casă trainică. Despre el nu au circulat bârfe, se spunea doar că orice ai face nu-l poți face să scoată o vorbă rea despre altcineva. În schimb, glume și ghicitori mai potrivite ca ale lui nimeni nu știa. Era, de asemenea, ușor de deosebit pe uliță, fiind singurul care nu combina stilul de haine turcesc cu cel franțuzesc, neadoptând niciuna dintre aceste două mode ale vremii.
Puțini mai sunt, acum, proprietari cu rădăcini în familie celor care au ridicat construcțiile de pe stradă. Asemeni majorității, și casa armeanului a fost confiscată de către comuniști, iar străstrănepoata lui a ajuns să locuiască la demisol. A avut totuși noroc, altora, după confiscare, li s-au oferit drept locuință doar beciurile propriilor case.
Dar care este casa armeanului? Ar putea fi cea ridicată aproape de kilometru 0, corect renovată, fără ferestre termopan cu plastic. Ar putea să fie una dintre cele cu aer brâncovenesc, sau poate una dintre cele mai mici, cu intrare din stradă. Nici nu contează, toate ascund povești și destine adevărate, traiectorii evolutive de viață.
Strada Mântuleasa și Mircea Eliade
Mântuleasa ocupă un loc aparte în universul lui Mircea Eliade care, fascinat de aceste locuri cu aer atemporal, a scris cartea Pe strada Mantuleasa plasând o parte din acţiunile nuvelelor sale fantastice în această zonă. Subiectul nuvelei îl constituie anchetarea de către Securitate a bătrânului Zaharia Fărâmă, fost director al unei școli primare de pe strada Mântuleasa.
Un loc important de vizitat în zonă este imobilul ridicat pe locul în care s-a aflat până în ani 1930 casa mică în mansarda căruia a locuit o vreme chiar scriitorul. Deși nu e chiar pe strada Mântuleasa, se află extrem de aproape, putând fi identificat ușor după placuța memorială la intersecția străzilor Radu Cristian (fostă Melodiei) și Sfinților.
