Pe strada Maria Rosetti te poți plimba încă între clădiri superbe. Poți admira adevărate bjuteri ale stilului ArtDeco și arhitectură bisericească – Schitul Darvari este o încântare. Dacă ai puterea să ignori starea în care se află anumite construcții, aluneci ușor în stilul anilor începutului de secol XX.
Având în vedere că te afli într-o zonă a capitalei în care esteticul s-a păstrat totuși, faptul că este co-locuită de cetățeni care, nici pe departe, nu-și doresc liniște sau curățenie, este primul semn de absurd.
Dar ce poate fi mai absurd decât ideile tovarășului Ceaușescu? El a crezut că amestecul elitelor țării cu oameni simpli, unii aflați multă vreme în stare de robie în România, având doar de puțină vreme șansa unei evoluții reale, va reuși să distrugă civilizația interbelică. Pe scurt, a crezut că aducând la olaltă aceste două categorii sociale, ele vor fuziona în ”noul om” al epocii de progres și prosperitate.
Nu există în București ceva mai absurd decât o bucățică din strada Maria Rosetti. Așa că iubitorii de absurd pot fi cu adevărat satisfăcuți.
Pentru că este vorba de România, cine ar fi putut fi în centrul acestui absurd dacă nu dramaturgul IL Caragiale. Greu accesibil celor care nu cunosc limba română, este suficient să afle că, înainte de Eugen Ionesco – protagonist al teatrului absurdului, a existat acest scriitor român a cărui însuși viață a fost plină de absurd.
Caragiale a dat bine și în comunism, așa că nu a fost exclus din literatura română precum alți scriitori. Pentru cenzură, lucrările sale reprezentau o dovadă a societății decadente de dinainte de 1948. Așa că s-a acceptat chiar să i se facă statui.
În mod oarecum ciudat, în București, Caragiale nu a avut niciodată o casă a lui. Geniul dramaturgiei românești nu a beneficiat de propriul său acoperiș deasupra capului, iar acest lucru face ca astăzi, în capitală, să existe plăcuțe memoriale pentru toate locurile în care a locuit vremelnic.
Similar, și prima sa statuie, aflată astăzi pe strada Maria Rosetti, are o istorie complicată și a fost amplasată în mai multe locuri.
În 1957, în România exista un comunism feroce, dictat chiar de Stalin de la Moscova. Constantin Baraschi, un artist talentat, a participat la un concurs de statui a lui Lenin.
Aparent, Constantin Baraschi a fost sigur de câștigarea concursului deoarece el a și turnat statuia în bronz. Cel mai probabil, nereușind să dovedească într-un final că este un adevărat proletcultist, lucrarea lui a fost în cele din urmă respinsă.
Rezultatul? Bineînțeles absurd! Lenin a devenit Caragiale printr-o simplă înlocuire a capului.
O bună perioadă de timp, noua statuie a lui Caragiale stă “la păstrare”, undeva aproape de malul Dâmboviței. Într-un final, aflând de existența sa, Marin Preda, scriitor și director al Editurii Cartea Românească la acea vreme, preia statuia și o montează în curtea editurii, pe strada str. General Berthelot.
Apoi, statuia ajunge pe strada Maria Rosetti. Amplasamentul era firesc, fiind vorba de strada pe care IL Caragiale a locuit cel mai mult. Două case se află vis-a-vis, stai la numărul cinci și, în diagonală se mai vede o plăcuță pe care scrie: ”Aici a locuit Ion Luca Caragiale”.
Dar, precum scriitorul care se muta des, nici statuia lui nu apucă un deceniu pe respectivul amplasament. Fără niciun fel de aprobări, conducerea Teatrului Național, ce ii poartă numele, o mută în fața clădirii, pe B.dul Nicolae Bălcescu.
După o perioadă relativ scurtă însă, statuia se întoarce pe strada Maria Rosetti, la numărul 4.
Dar absurdul nu se oprește aici, între timp, noul capitalism a lovit și el în frumoasa zonă, bogată în clădiri cu personalitate și a ”plantat” niște “minunății” moderne de sticlă și beton, bineînțeles fără nici un fel de racord cu ceea ce se află în jur. La o privire mai atentă se mai vede o clădire interbelică, care își mai arată frumusețea, dar a cărui moarte sigur este așteptată pentru că se află în deplină paragină.
Pentru cei care vor să poposească mai mult, deși s-ar putea să nu existe bănci în apropiere, șanse sunt să existe un alt mod în care să vă apropiați de poveste.
La momentul scrierii acestui articol, există un restaurant, deschis chiar în imobilul anterior menționat, locuința de un an a lui Caragiale. Adresa localului de vis a vis este: strada str. Ion Luca Caragiale nr. 21-23.
Întorcându-ne la istoria statuii cu capul lui Caragiale și corpul lui Lenin. Nu putem să nu ne întrebăm cât va rămâne statuia la locul ei?
