Dumitru Bragadiru (fost Marinescu) nu a avut nici pe departe o educație aleasă. Născut sărac, a dobândit avere prin hărnicie și spirit antreprenorial. De mic copil a început cărând apă, apoi a devenit ucenic într-o făbricuță de țuică pe care a avut norocul de a o moșteni.
Om deschis la minte, și-a investit averea strânsă în bere, realizând că această băutură ieftină va fi pe gustul bucureștenilor. Și așa a fost. La sfârșit de secol XIX, Dumitru Marinescu a devenit cel mai mare producător de bere și totodată un om foarte bogat. În timp a devenit mai cunoscut sub numele de Bragadiru decât de Marinescu, preluând el însăși numele berii care l-a făcut celebru.
Deși s-ar putea crede că Palatul Bragadiru a fost locuința lui Dumitru Bragadiru și a familiei sale, nimic nu este mai neadevărat.
Palatul, a cărui denumire inițială a fost Colosul, a fost însă construit pentru muncitori, cărora Dumitru Bragadiru le-a construit, de asemenea, case pe toate cele 10 hectare cumpărate între Mitropolie și Calea Rahova. Chiar dacă domeniul era delimitat de Podul Calicilor (Calea Rahovei de astăzi), producătorul de bere nu s-a calicit. A apelat la un celebru arhitect austriac pe nume Anton Shuckerl, căruia i-a cerut să-i proiecteze o clădire pentru recreere, cu grădină, sală de bal, braserie, sală de bal și de spectacole. Și-a dorit ca muncitorii săi să aibă toatele facilitățile bucureșteanului cu stare și anume bibliotecă, popicărie și magazine.
Colosul a adus civilizație și prosperitate pe terenul unde sărăcia bântuise fiecare locuitor. Atât de mult și-a dorit Dumitru Bragadiru ca în jurul fabricii sale să se dezvolte un spațiu cu adevărat european, încât Colosul său rivaliza cu celebre construcții arhitectonice din București, precum Banca Națională, CEC-ul sau Curtea Supremă de Justiție.
Astăzi, când mergi spre Piața de Flori, spre Rahova, singurul element care te-ar face să realizezi că treci pe lângă o clădire superbă sunt două felinare de fier forjat. Trotuarul îngust te face să nu le poți ignora și să admiri lucrătura lor veche cu tehnică manuală, ele însele fiind o capodoperă de artă stradală.
Oricât s-ar chinui cineva, nu poate să cuprindă cu privirea întregul edificiu. Ca în majoritatea cazurilor, și aici, în perioada neagră a istoriei recente, comuniștii, nu numai că și-au introdus cultura proletară în Colos, transformându-l în Casa de Cultură ”Lenin”, dar l-au și minimalizat sufocându-l între blocuri. Cu ambiție și imaginație, palatul își arată încă valoarea de pe celălalt trotuar.
